Montajul unei statii electrice trebuie realizat doar de catre persoane autorizate!
Este util sa definim inainte ce este o statie de incarcare a vehiculelor electrice. O modalitate simpla este sa iti privesti smartphone-ul ca pe un surogat al vehiculului electric.
La fel ca telefonul, un EV (Electric Vehicle) are o baterie care ii permite sa functioneze. Daca nu exista energie stocata in bateria telefonului tau, acesta nu va functiona. In mod similar, daca energia electrica nu este stocata in acumulatorul unui EV, acesta nu va avea autonomie sa mearga nicaieri. Intocmai ca in cazul unui smartphone, energia electrica stocata in bateria EV este consumata atunci cand utilizati autoturismul.
Cum iti incarci telefonul? Desigur, il conectezi la priza. Dar, in realitate, utilizati un incarcator care converteste curentul alternativ (AC) de 230V disponibil la o priza tipica de perete, in curentul pe care telefonul il poate folosi pentru a-si incarca bateria.
Aceasta conversie a puterii este exact ceea ce face o statie de incarcare EV.
Poti incarca un autoturism electric in puncte dedicate de incarcare, in ultima perioada lantul fiind in plina dezvoltare.
Similar cu cele pe care le vedeti in parcarile spatiilor comerciale si de-a lungul drumurilor tranzitate, statiile comerciale de incarcare pentru vehicule electrice, utilizeaza tensiuni mult mai mari si prin urmare, pot incarca bateriile mult mai rapid decat o statie de incarcare rezidentiala. Cu toate acestea, este foarte costisitor de instalat o astfel de statie. In plus, exista varianta ca reteaua electrica, sau sistemul electric al casei sa nu iti permita acest lucru.
Alta varianta este sa existe un punct de incarcare de tip rezidential, cu o statie sau un incarcator instalat dedicat. O fisa standard cu 3 pini, cu un cablu pentru echipamentul de alimentare pentru vehicule electrice (EVSE) ar trebui folosita doar ca ultima solutie. Astfel poti beneficia de viteze de incarcare potrivite rutinei tale si de functii de siguranta incorporate.
Poate crezi ca nu trebuie sa tii cont de prea multe aspecte atunci cand este vorba despre montajul unei statii electrice. Sunt suficiente conectorul asociat pentru incarcarea masinii si o priza 230V?
Spre surprinderea multora, nu este atat de simplu.
Montajul unei statii electrice de incarcare are 5 etape de baza:
1: Angajeaza o firma de instalatii electrice autorizata sau un electrician autorizat;
2: Obtine eventuale autorizatii de la administratia cladirii si/sau de la furnizorul de energie electrica;
3: Confirma ca panoul electric are spatiu sau ca se poate face extensie cu un alt cofret;
4: Achizitioneaza un incarcator de tip 2;
5: Instaleaza statia de incarcare EV (Electric Vehicle).
Pentru a intelege si cateva detalii importante despre instalarea unui astfel de sistem trebuie sa stii in primul rand ca exista mai multe tipuri de conectori.
Principala diferentiere se face in alimentarea acestora. Astfel, exista statii cu alimentare monofazata si statii cu alimentare trifazata. Bineinteles ca o statie trifazata va fi mult mai rapida decat una monofazata.
Si totusi, poate la prima vedere pare ca o statie monofazata are sanse sa functioneze si in preajma unei prize de uz general. Trebuie sa ai in vedere urmatoarele:
- Circuitul de alimentare trebuie dimensionat in raport cu puterea electrica pe care o consuma statia si se recomanda ca acesta sa fie dedicat acestui receptor;
- Protectia din tablou, asociata circuitului, trebuie echipata corespunzator cu diferential specific EV, (exceptie fac statiile cu diferential integrat);
- Daca nu avem acest circuit dimensionat si protejat considerand cele de mai sus, acesta trebuie realizat conform, in limita disponibilului de putere contractata de la furnizorul de energie electrica.
- Daca statia se instaleaza intr-un bloc de locuinte, in parcarea acestuia, racordarea trebuie sa respecte specificatiile responsabilului tehnic in ceea ce priveste traseul si punctul de racordare – spatii comune sau bransare pe coloana asociata apartamentului in proprietate.
In cazul unei statii de incarcare cu alimentare trifazata, lucrurile se suprapun pe ideea din urma:
Se va distribui un nou circuit de alimentare, dimensionat corespunzator cu specificatiile statiei. Acesta se va proteja cu disjunctor diferential EV (exceptie fac statiile care au deja integrata aceasta protectie diferentiala). Se va monta echipamentul in locul dorit si se va alimenta, urmand sa fie pus in functiune.
O alta diferentiere se face intre statiile cu puteri instalate variate. Actual, exista statii pe trepte de baza recomandate pentru uz rezidential, de 3.7kW, 7.4kW, 11kW, 22kW.
Statiile de incarcare au nevoie si de configuratii personalizate. Unele sunt reglabile pe trepte de putere, asadar ai nevoie de cineva care sa cuprinda si acest lucru.
Daca te bazezi pe o parcare stradala, momentan nu poti lua in calcul instalarea unei statii personale. Deocamdata nu exista cadru legislativ si nici solutii avantajoase pentru astfel de aplicatii.
Apeleaza intotdeauna la specialisti pregatiti in domeniu!